Program conversie profesionala

Programe de formare continua

Conferința Națională „Identitate și diversitate în educație”

Universitatea Babeș-Bolyai - Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației - Departamentul de Științe ale Educației

Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Științe ale Educației, Extensia Sighetu-Marmației, organizează în data de 31 mai 2024, Conferința Naţională Identitate și diversitate în educație.
Conferința se adresează cadrelor didactice din mediul universitar, preuniversitar și alte domenii conexe, cercetătorilor şi doctoranzilor, studenţilor și masteranzilor din domeniul Științelor Educației, precum și tuturor celor interesați de conferința cu tema Identitate și diversitate în educație. Semnificaţia acestui eveniment este dată și de aniversarea a 25 de ani de la înființarea în cadrul Extensiei Universității Babeș-Bolyai din Sighetu Marmației a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, instituție care continuă promovează la nivelul spațiului european, naţional, regional şi local formarea cadrelor didactice cu specializările profesor pentru învățământul preșcolar și profesor pentru învățământul primar.

Înregistrare (termen limită: 27 mai 2024)

Pentru înregistrare este necesară parcurgerea a două etape, în următoarea ordine: (1) Plata taxei de participare și (2) Completarea formularului de înscriere:

Plata taxă participare Formular de înscriere
- Cardul „Prima de carieră didactică” poate fi utilizat pentru cheltuieli privind costurile aferente taxei de participare.
- Plata taxei de participare se va putea realiza și la momentul desfășurării conferinței, în clădirea Extensiei Sighetu Marmației, pentru persoanele care participă fizic.

Programul conferinței:

Detalii
conferinta resita

Comitetul de organizare:

  • Universitatea Babeș-Bolyai, Departamentul de Științe ale Educației
    • Prof. univ. dr. Ion Albulescu
    • Prof. univ. dr. Cristian Stan
    • Lect. univ. dr. Claudia Cuc
    • Conf. univ. dr. Cătălin Glava
    • Lect. univ. dr. Viorel Dragoș

Colaboratori:

  • Inspectoratul Școlar Județean Maramureș
  • Primăria Municipiului Sighetu Marmației, județul Maramureș
  • Uniunea Ucrainenilor din România
Acest site utilizeaza cookie-uri numai pentru a facilita navigarea si imbunatatirea experientei in site. Prin continuarea navigarii pe acest site, va exprimati acordul pentru stocarea datelor de tip cookie.  Accept