Universitatea Babeș-Bolyai - Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației - Departamentul de Științe ale Educației
Conferința Dezvoltări teoretice și instituționale în alternativele educaționale se află la cea de-a șasea ediție și are ca temă Învățarea prin joc: de la teorie la experiențe autentice de învățare. Evenimentul oferă un cadru relevant de cunoaștere, reflecție și dezvoltare profesională, prin valorificarea cercetărilor actuale și a exemplelor de bune practici. Totodată, conferința facilitează întâlnirea dintre mediul academic și practicienii din educația timpurie, propunând noi perspective asupra învățării bazate pe joc.
Manifestarea este organizată de Laboratorul de Cercetare în Educația Timpurie (LCET - UBB), structură academică a Departamentului de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, are ca scop promovarea şi diseminarea celor mai recente dezvoltări teoretice şi practice circumscrise alternativelor educaționale, reprezentând una dintre puținele inițiative academice dedicate alternativelor educaționale și educației timpurii din România.
Semnificația evenimentului este dată de lansarea noului volum din Colecția Sinteze de pedagogie, intitulat TRATAT DE DIDACTICA JOCURILOR. FUNDAMENTE, TIPOLOGII ȘI INTERVENȚII. Volumul constituie o resursă valoroasă pentru profesorii și educatorii din educația timpurie, abordând teme precum fundamente teoretice și cadre conceptuale ale jocului; tipologia jocurilor; paradigme contemporane de integrare a jocului în educație; evaluarea și documentarea învățării prin joc.
În egală măsură, conferința își propune să faciliteze schimbul de experiență dintre practicieni și teoreticieni punându-se accent pe modalitățile specifice de personalizare a învățării prin intermediul jocului. Acest eveniment va facilita accesul practicienilor la modalități de adaptare a procesului didactic la tendințele emergente, creând experiențe autentice de învățare, care să răspundă nevoilor individuale ale copiilor.
Evenimentul științific va reuni cadre didactice din mediul academic, profesioniști din educația timpurie, profesori pentru învățământ primar, inspectori școlari pentru educație timpurie, directori, reprezentanți ai asociațiilor și organizațiilor, dar și studenți, masteranzi, cercetători și doctoranzi din domeniul Științelor Educației.
Ediția din 2026 are o semnificație aparte, marcând un an de la înființarea Laboratorului de Cercetare în Educația Timpurie (LCET) și lansarea volumului Tratat de didactica jocurilor. Fundamente, tipologii și intervenții, publicat în Colecția Sinteze de pedagogie a Editurii Didactica Publishing House
Pentru înregistrare este necesară parcurgerea a două etape, în următoarea ordine:
(1) Plata taxei de participare (100 lei pentru studenți/ 150 lei pentru participare online (participare la plen și lansare de carte - live pe FB)/ 200 lei pentru participare cu prezență fizică)
(2) Completarea formularului de înscriere:
Plata taxă participare Formular de înscriere
- Cardul „Prima de carieră didactică” poate fi utilizat pentru cheltuieli privind costurile aferente taxei de participare.
Comitetul științific |
Comitetul de organizare |
|
|
Primirea și înregistrarea participanților (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, str. Sindicatelor, nr. 7, Cluj-Napoca)
Prelegeri
Prof. univ. dr. Ion Albulescu (Director al Departamentului de Științe ale Educației). Starea de spirit ludică la copil
Prof. univ. dr. Horațiu Catalano (Coordonator al Laboratorului de Cercetare în Educația Timpurie). De la cercetarea jocului la jocul cercetării
Cristina Mangiurea (Consilier, Direcția Generală Echitate și Performanță în Învățământul Preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării). Jocul-laborator de dezvoltare și învățare în copilăria timpurie
Carmen Lică (Director Executiv al Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională). Ce învață copiii când se joacă?
Lansarea oficială a volumului Tratat de didactica jocurilor. Fundamente, tipologii și intervenții (Colecția Sinteze de pedagogie, Editura Didactica Publishing House). Prezintă Prof. univ. dr. Cristian Stan, Universitatea Babeș-Bolyai
Intervenții ale unor autori ai volumului:
Prof. univ. dr. Alina Roman (Decan al Facultății de Ştiinţe ale Educației, Psihologie și Asistenţă Socială, Universitatea Aurel Vlaicu Arad)
Prof. univ. dr. Karla Barth (Decan al Facultății de Științe Socio-umane, Universitatea din Oradea)
Prof. univ. dr. Otilia Clipa (Prodecan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava)
Prof. univ. dr. Georgeta Pânișoară (Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Psihologie)
Conf. univ. dr. Adina Glava (Prodecan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca)
Conf. univ. dr. Dana Jucan (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca)
Atelier Joacă-te, descoperă, creează! Atelier practic de învățare prin joacă ( Amfiteatrul Todoran)
Cristiana Boca (Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională)
Veronica Suciu (Grădinița cu program prelungit Nr. 12 Step by Step, Alba Iulia)
Nicoleta Roff (Grădinița cu program prelungit Nr. 12 Step by Step, Alba Iulia)
Atelier Când învățarea urcă pe scenă: teatrul de marionete ca instrument al instruirii prin joc ( Sala 10)
Prof. drd. Maria Sima (Departamentul de Științe ale Educației, UBB)
Prof. drd. Denisa Dulf (Departamentul de Științe ale Educației, UBB)
Director Ioana Baboșan (Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș)
Atelier Anna și universul sunetelor: cum transformăm o poveste de viață reală într-o experiență de învățare memorabilă ( Sala 19)
Prof. Cătălina Cărbune (Grădinița cu Program Prelungit, Sângeorz-Băi)
Prof. Adriana Popițan (Inspector pentru educație timpurie- ISJ BN)
Atelier Educația nutrițională în grădiniță: joc, sănătate și practici educaționale integrate pentru copiii de 3–6 ani ( Sala 19)
Conf. univ. dr. dietetician Florina Ruta (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș)
Lect. univ. dr. Irina Trifan (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș)
Prof. drd. Cristina Nașca (Departamentul de Științe ale Educației, UBB)
Atelier Festivalul jocului: magia toamnei și a Halloweenului ( Sala 10)
Prof. drd. Ana Rus (Departamentul de Științe ale Educației, UBB)
Prof. dr. Cristina Catalano (Departamentul de Științe ale Educației, UBB)
Prof. drd. Diana Frandeș (Departamentul de Științe ale Educației, UBB)
Atelier Jocul care construiește omul: principii ale pedagogiei Montessori relevante pentru educația timpurie ( Amfiteatrul Todoran)
Ed. Montessori Claudia Frățilă (Grădinița cu Program Prelungit ,,Rainbow" Cluj-Napoca)
Prof. Lavinia-Teodora Galoș (Școala Gimnazială ,,Teofil" Cluj-Napoca)